Durerea în partea stângă a abdomenului este unul dintre cele mai comune simptome cu care pacienții se prezintă la medic. Deși poate fi cauzată de o simplă acumulare de gaze, partea stângă este și locul în care se găsesc pancreasul, rinichiul stâng și ficatul, așa că nu e ceva de ignorat. Iată câteva posibile cauze: 1. Pancreatita
Cauze. sindromul colonului iritabil. constipaţie. abcesul şi infarctul splenic. ulcerul micii curburi a stomacului. aerogastrie (înghiţi mult aer când mănânci) abces subfrenic (colecţie cu puroi situată sub coaste, intern) pielită (inflamaţia pieliţei interne a rinichiului) litiază renală.
Cavitatea toracică este o regiune care este situată între abdomen și gât și conține unele dintre organele esențiale pentru funcționarea corpului uman; inima și pulmonul (plămânul). Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situată în cutia toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni).
Persoanele care au frecvent arsuri la stomac ar trebui sa consulte un medic specialist. Schimbarea stilului de viata are un rol important in aceste cazuri, ducand la eliminarea, in timp, a arsurilor stomacale. Cauzele arsurilor la stomac: mesele copioase; stresul; somnul agitat; consumul excesiv de alimente picante, bauturi alcoolice si acidulate
Durere in partea stanga a abdomenului, sub coaste Durerea poate fi cauzata de afectiuni aparute la nivelul urmatoarelor organe: Splina - splina marita, ruptura de splina splina marita sau splenomegalie - reprezinta o afectiune inflamatorie care se manifesta cu durere si sensibilitate la atingere, in zona afectata.
De ce boli poti suferi daca ai dureri in fosa iliaca stanga. Atunci cand aveti dureri in abdomen localizate in "stanga jos", adica in fosa iliaca stanga (vedeti imaginea pentru localizare), este posibil sa suferiti de: Diverticulita; Ovarita sau anexita; Sarcina extrauterina; Hernie inghinala; Litiaza renala stanga; Artroza articulatie stanga.
wEqK.
arsuri in stanga abdomenului